Control asupra fumatului

 

Ce sunt obiceiurile? Obiceiurile sunt „obișnuințe”, adică tipare funcționale de la sine, de care (aproape că) nu mai ești conștient. Adică, aceste tipare te conduc ele pe tine (prin mecanisme pe care nu le explicăm aici) în loc să conduci tu, să decizi tu. Sunt activități involuntare, subconștiente. Le mai numim și programe, folosind cumva limbajul din lumea computerelor.

Omul, ființa umană, este un bio-computer. Prin repetiție, asociat cu procese mentale și emoții specifice, creierul, mintea și corpul uman sunt în stare să instaleze programe de funcționare automate (la fel ca un computer). Sunt ceea ce numim obiceiuri. Unele sunt benefice, altele mai puțin benefice. Odată instalate, rolul programelor este să ruleze, să se desfășoare. Ele „nu știu altceva să facă” dacât să funcționeze. De aceea există ele, ca să funcționeze. Și de aceea funcționează ele, pentru că există. Acesta este rolul lor.

Știința modernă a concluzionat că omul este o ființă care funcționează automat/ automatizat/ subconștient în proporție de până la 98%!! Este dominat și condus de programe de tot felul, de obișnuințe, de obiceiuri, de tipare. Tot știința afirmă că funcționarea ființei umane se face pe bază electro-chimică. Adică funcționăm pe bază de electricitate și substanțe chimice. Nu intrăm aici în amănunte despre cum se desfășoară asta. Cert este că, dacă suntem în stare să controlăm și să modificăm aceste procese electro-chimice, putem să ne schimbăm după cum dorim. Putem să ne lăsăm de fumat sau să ne apucăm de fumat când dorim, dacă așa dorim. Sau orice alt obicei/ program. Putem învăța orice limbă străină, putem conduce autovehicule, putem învăța orice sport, orice activitate care necesită îndemânare, putem să ne îngrășăm sau să reducem din greutate, putem reacționa diferit sau într-un anume fel la anumiți stimuli, putem orice.

Sunt trei mari arii sau domenii pe care trebuie să le stăpânim. Corpul nostru este primul domeniu. Mediul în care ne desfășurăm este al doilea domeniu. Timpul este cel de al treilea. Toate trei domeniile converg către rezultatele noastre. Ne definesc.

  Corpul face ce l-ai învățat în ani și ani de zile: face sport sau stă pe canapea, bea, mănâncă, fumează, doarme mult sau puțin, conduce mașina, e precis în anumite activități în timp ce la altele e neîndemânatic.

  Mediul este cel care ne determină prin repetiție. Ne programează tipare de gândire și acțiune prin influență, prin mimetism, prin copiere. Dacă stai printre golani, o să ajungi să gândești ca un golan. Dacă stai printre sportivi pe la sala de sport, o să ajungi să-ți corectezi postura și să pui mâna pe o ganteră ca să exersezi. Dacă te uiți la filme sau emisiuni de un anume fel, vei ajunge să copiezi tipare verbale, comportamentale sau de gândire din cele vizionate.

  Timpul este cel care ne mână non stop din urmă și ne guvernează existența. Este factorul de presiunecare activează „mecanismul de supraviețuire luptă sau fugi”. Mereu pe fugă, cu răsuflarea tăiată și contra cronometru, suntem stimulați de căutarea, rezolvarea și așteptarea „a ceva”: scopuri, target-uri, salariu, concediu, revelion, meeting, meci, luat copilul de la școală, weekend etc.

Dacă poți stăpâni cele trei domenii, poți să te schimbi.

Revenind la obiceiuri și în special la fumat (subiectul nostru), studiile afirmă că nici un program nu funcționează de sine stătător. Adică, orice program/ obicei este interconectat cu alte programe/ obiceiuri care și ele își au rădăcinile în aceleași trei domenii/ arii amintite. Vreau să spun că – știi tu! – „o cafea merge cu o țigară”, „o bere merge cu o țigară”, o pauză înseamnă adesea o țigărică, o masă la terasă sau o întâlnire la „o bârfă nevinovată” aduce și stimulii necesari pentru o țigară. Obiceiuri asociate.

Poți să-ți exerciți voința asupra obiceiului în sine – și asta e bine – asupra corpului tău, dar obiceiul/ programul nu îl vei șterge. Programele nu pot fi șterse prin voință. Prin voință poți doar atenua intensitatea programului. Îl arhivezi cumva. Poți să te abții, cum s-ar zice. Dar, deîndată ce apare un stimul puternic din memorie sau din mediul înconjurător, programul revine cu putere și vrea să funcționeze. De aceea, mulți dintre cei care s-au lăsat de fumat, se apucă din nou după o perioadă.

Programele pot fi șterse doar prin înlocuire cu alte programe. Poți să schimbi un obicei doar dacă îl ajuți și prin alte obiceiuri/ programe. Asta înseamnă că va trebui să schimbi stimulii, să-i amesteci, astfel încât „să zăpăcești” programul pe care vrei să-l schimbi. Vei ocoli mediul care te (a)trage la fumat, vei schimba orele la care fumezi, vei schimba mărcile de țigări, nu vei mai trage fumul în piept etc. Și asta nu se va întâmpla imediat pentru că este nevoie de timp și repetiție, la fel ca atunci când te-ai apucat de fumat și ai instalat programul fumatului.

  Primul pas fundamental în schimbarea unui obicei nedorit este să conștientizezi că ai acel obiceiAl doilea paseste să accepți„obiceiul te conduce pe tine”, că se manifestă automat. În al treilea pasva trebui să te investighezi și să stabilești cu claritate și fermitate dacă vrei sau nu să schimbiacel obicei. Dacă ești hotărât să-l schimbi, va trebui să-ți găsești o serie de argumente logice, raționale, emoționale pentru care este bine să schimbi: sănătate, longevitate, igienă, bani, relații, exemplu personal etc. Al patrulea pas este acțiuneaîn sine, care ține de a te programa și reprograma mentalfolosind tehnici mentale dovedite (exerciții – nu intrăm în amănunte aici) și acțiuni/ activități conștiente de zi cu zicare să susțină programarea mentală. Prin repetiție, într-o perioadă de timp stabilită (variabilă de la om la om), vei reuși să diminuezi programul nebenefic și să-l înlocuiești cu programe benefice.

În rezumat: suntem ființe electro-chimice care funcționează 98% automat prin programele/ obiceiurile instalate prin repetiție. Putem înlocui orice program/ obicei nedorit dacă îl conștientizăm, îl acceptăm ca atare, apoi ne reprogramăm prin activitate mentală și activitate de zi cu zi schimbând stimulii și acționând astfel asupra circuitelor electro-chimice care îl declanșează.Este un proces care necesită repetiție și care funcționează în 100% din cazuri, dacă este efectuat corect.

La cursurile de antrenament mental învățăm controlul obișnuințelor, al obiceiurilor, și cum să realizăm conștient, voluntar, reprogramarea mentală la nivel subconștient, astfel încât să ne reinventăm scăpând de obiceiurile nedorite și înlocuindu-le cu noi obiceiuri benefice.

Din ce în ce mai bine!